În atenția beneficiarilor care au depus dosare pentru ajutorul de încălzire până la data de 20 Noiembrie 2024.
Ieri, 18 decembrie a.c., polițiștii din comuna Vadu Izei împreună cu reprezentanți din cadrul R.A.R. Maramureș, au organizat și executat o acț...
Audit în toată Biserica Ortodoxă: Patriarhul Daniel a pornit o verificare economică și de personal în toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române...
Polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal unui cetățean român, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducer...
Pentru desfășurarea concertului din 20 decembrie, începând de joi 19 decembrie ora 18:00 sectorul de drum public rămâne închis până sâmbătÄ...
Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, în ultimele 24 de ore, au fost menți...
Pe arii extinse s-au semnalat precipitații sub formă de ploaie și burniță. În zona montană înalta a nins. Vântul a prezentat intensificări t...
Încălțăminte de iarnă nouă și dulciuri, acestea au fost cadourile pe care polițiștii de frontieră maramureșeni le-au dus copiilor din cătu...
La data de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Bogdan Vodă, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit ...
Conducerea unui vehicul de către o persoană care a consumat alcool, combinată cu viteza excesivă, nu doar că este ilegală, ci și periculoasă. ...
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior te...
Intrarea Domnului în Ierusalim este sărbătorită în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paşti), în acest an în ziua de 28 aprili...