Un poliţist din Maramureş a fost depistat pozitiv pentru consum de droguri, chiar la intrarea în tură. În urma incidentului s-a dispus retragerea acestuia din dispozitiv.
Agentul în vârstă de 27 de ani a fost testat prin sondaj când urma să intre în tură, la Şomcuta Mare, acolo unde lucrează. Astfel de controale au loc periodic, iar aseară, fără să ştie, venise rândul lui. A ieşit pozitiv la o substanţă psihoactivă, pe care şefii lui refuză să o niminalizeze.
Poliţiştul, angajat în 2018, a fost retras din dispozitiv şi a fost dus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge şi de urină pentru a confirma rezultatele drug-testului. Cazul a ajuns şi la Compartimentul de Control Intern din cadrul Inspectoratului de Poliţie, care a demarat o anchetă şi care trebuie să stabilească sancţiunea pe care o va primi.
La finalul cercetărilor, bărbatul riscă să-şi piardă locul de muncă, dar se poate alege şi cu dosar penal. Astfel de testări sunt efectuate frecvent la intrarea în tură, astfel că în luna februarie, tot în Maramureş, un poliţist a fost prins beat atunci când s-a prezentat la serviciu. Aparatul etilotest indica 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi el a fost suspendat şi este cercetat disciplinar.