Reținut de poliție - Bărbat de 41 de ani prins băut la volan. Avea 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ieri, 29 ianuarie a.c., în urma probatoriului administrat, un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Asociatia MUZICANDO - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

În fapt, la data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 16.40, polițiștii din Bogdan Vodă au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.J. 186, în comuna Bogdan Vodă. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul a indicat valoarea de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge.

În baza cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Maramureș. În cursul acestei zile, acesta urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii continuă cercetările în dosarul penal sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe WhatsApp Channels şi pe Google News
Asociatia MUZICANDO - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Ultimele articole