Semne clare că societatea civilă din Sighet nu mai stă cu mâinile în buzunar. Mobilizare pentru participarea la alegerile locale de anul viitor.
Solicitarea, necesară pentru dispunerea înscrierii noului partid în Registrul Partidelor Politice, a fost înregistrată, la 18 iulie 2023, în numele celor cinci fondatori și va fi judecată în 03 octombrie 2023 de Tribunalul București.
Astfel, PRDM beneficiază de modificarea din 2015 a Legii partidelor politice, potrivit căreia este permisă formarea unui partid politic cu 3 semnături – inițial, legea prevedea o listă de 25.000 de susținători, cu reședința în cel puțin 18 județe și București, după ce pe 6 mai 2015 Parlamentul României a aprobat o versiune modificată a legii, care permite formarea unui partid politic cu 3 semnături.