Din Noul Testament ştim că era fratele lui Petru şi originar din Betsaida Galileei, nordul Ţării Sfinte, pe malul lacului Ghenizaret. Tatăl său era pescar şi se numea Iona. Atunci când Domnul nostru Iisus Hristos a venit la Iordan pentru a fi arătat lumii de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul prin Epifania care a avut loc la botezul Lui, Sfântul Andrei era ucenic al Înaintemergătorului. A doua zi după Botezul Domnului, alături de Sfântul Ioan Teologul, urmează lui Hristos fiind cel dintâi ucenic al Mântuitorului chemat de El la apostolat.
Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând pe Iisus şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat lui Hristos, zicând fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos” (Ioan 1, 41). Şi astfel, l-a atras şi pe Petru spre urmarea Domnului. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel întâi chemat.
Din zilele acelea, ca şi ceilalţi Apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoţindu-L pe drumurile Ţării Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieştilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor faptelor minunate săvârşite de Domnul, s-a împărtăşit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viaţă, al credinţei celei noi întemeiată de Hristos, şi, mai presus de toate, a văzut Pătimirile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi şi s-a întărit în credinţă, în ziua Învierii.
La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Sinaxarele bizantine amintesc că Apostolul cel întâi chemat a propovăduit în Bitinia şi Pont, precum şi în alte ţinuturi ce se află lângă Marea Neagră, ajungând în Sciţia, la Dunăre, unde a zăbovit propovăduind geto-dacilor, romanilor şi grecilor aflaţi atunci acolo.
Însemnătatea vestirii Evangheliei la sciţi este sprijinită de faptul că cele mai vechi mărturii amintesc mai ales de această misiune în partea de apus a Pontului Euxin. Astfel, potrivit mărturiilor Sfântului Ipolit al Romei şi ale scriitorilor bisericeşti Origen şi Eusebiu de Cezareea, Sfântul Andrei a predicat sciţilor şi tracilor. Prin Sciţia se înţelege atât Sciţia Mare, adică sudul Ucrainei de astăzi, cât şi Sciţia Mică, adică Dobrogea de astăzi.
Plecând din Dobrogea, Sfântul Andrei s-a îndreptat spre miazăzi, punând episcop la Odessos (Varna de astăzi) pe Sfântul Amplie, unul dintre cei 70 de ucenici. A propovăduit de asemenea în Tracia şi la Bizanţ, unde a pus episcop pe Sfântul Stahie, precum şi în Macedonia, unde l-a rânduit episcop pe Sfântul Urban (aceşti trei ucenici ai Sfântului Andrei fiind prăznuiţi la 31 octombrie).
Apostolul a străbătut toate aceste locuri nu în grabă, ci zăbovind în fiecare şi răbdând multe împotriviri şi primejdii, dar pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. La urmă a străbătut Elada şi a ajuns în ţinutul Peloponezului, unde pe mulţi i-a adus de la idoli la Hristos. La Patras, lângă Corint, a pus episcop pe Sfântul Stratrocleu şi, din porunca dregătorului Egeat, a primit moarte de mucenic, fiind răstignit pe o cruce de măslin în forma literei X, căreia i s-a spus de atunci „Crucea Sfântului Andrei”. Unii socotesc că Apostolul a pătimit pe vremea împăratului Nero (54-68), dar alţii cred că în timpul lui Domiţian (81-96).
Sfintele sale moaşte au fost mutate la Constantinopol în anul 357, dar capul Sfântului a fost trimis înapoi la Patras în veacul al IX-lea. După cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi în anul 1204, moaştele au fost duse în Italia, la Amalfi, iar în 1460 şi capul i-a fost dus la Roma, pentru a nu cădea în mâinile păgânilor. În anul 1964 Vaticanul a trimis înapoi la Patras capul Sfântului, ca semn al frăţietăţii creştine.
Întrucât acest Sfânt Apostol a adus la lumina cunoaşterii lui Hristos pe aceia dintre strămoşii noştri care locuiau în Dobrogea, Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte în mod deosebit, ca întemeietor al ei. În anul 1995 Sfântul Sinod a hotărât înscrierea sărbătorii lui cu cruce roşie în calendar. În anul 1996 capul Sfântului Andrei a fost adus spre închinare la Iaşi şi Galaţi, iar în anul 2011 la Bucureşti, Sibiu şi Alba Iulia.
În februarie 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei ca Ocrotitor al României, iar în anul 2002 a hotărât ca sărbătoarea lui să devină Sărbătoare Naţională Bisericească.
În 2012, Parlamentul României a declarat ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei – 30 noiembrie, ca sărbătoare legală. Semn al cinstirii neamului nostru faţă de Sfântul Apostol Andrei este şi faptul că noua Catedrală a Mântuirii Neamului poartă hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, pe lângă hramul Înălţarea Domnului, care este şi Ziua Eroilor Români.
Pentru rugăciunile Sfântului Andrei, Apostolul Tău cel întâi chemat, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
