La invitația televiziunii de știri Digi24, Consiliul Județean Maramureș s-a alăturat campaniei “Avem același sânge” care s-a desfășurat azi la Sala Millennium I din Baia Mare.
Peste 160 de voluntari au donat sânge, iar astfel au fost recoltați peste 75 de litri de sânge necesar pentru transfuziile sanguine.
Alături de donatorii maramureșeni a fost astăzi și jurnalistul Digi24 Carla Tanasie care a transmis în direct momente din cadrul întregii acțiuni de donare. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a vorbit despre importanța promovării și organizării a campaniilor de donare sânge.
”Sângele este vital pentru mulți dintre semenii noștri a căror sănătate, viață depinde de o transfuzie sanguină. Sunt onorat și mândru în același timp că am avut ocazia de a ne alătura celui mai amplu proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților. Îi îndemn pe toți maramureșenii care pot să doneze, să o facă, iar astfel să devenim eroi pentru semenii noștri”, a transmis Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Campania ”Avem același sânge” a fost organizată în județul Maramureș cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș, Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, Instituției Prefectului – Județul Maramureș, Primăriei Municipiului Baia Mare.
”Mulțumesc tuturor partenerilor care ni s-au alăturat și fără al căror sprijin și implicare această campanie nu ar fi fost posibilă. Mulțumesc tuturor cetățenilor care au donat astăzi și care au demonstrat că putem fi uniți și aproape de semenii noștri”, a transmis președintele administrației județene, Ionel Bogdan.