Miercuri, vremea va fi mohorâtă și va ploua în majoritatea regiunilor din țară. La munte cât și în Moldova precipitațiile vor fi mixte iar izolat vor fi depuneri de polei sau ghețuș. Cantitățile de apă vor fi mai însemnate în Banat și Oltenia, unde se vor acumula chiar și 25 de l/mp. Vântul se va intensifica în vest și sud-est iar temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 13 grade.
În Capitală atmosfera se va menține închisă pe tot parcursul zilei și sunt anunțate ploi. Vântul va mai avea unele porniri și nu vor fi mai mult de 11 grade.
La munte se anunță o zi rece și ploioasă iar la altitudini mari va ninge. Mare atenție însă cum circulați pentru că se va forma polei sau ghețuș.
Joi vom zări puțin și soarele printre nori, iar ploi vor fi doar pe arii restrânse în nordul și centrul țării. La munte precipitațiile vor fi mixte și vor fi condiții de polei. Vântul va sufla cu putere la altitudini mari cu viteze de 80…90 de km/h dar se va simți și în rest, ce-i drept cu viteze ceva mai mici.
Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 10 grade.
Vremea îm Europa
În Peninsula Iberică vremea va fi mai prietenoasă, cu soare de această dată. În schimb, în nord-vestul continentului șansele de ploaie rămân destul de ridicate.
În Peninsula Scandinavă vremea se va menține rece și sunt anunțate ninsori și lapoviță.
Ploile se vor extinde și în sudul și sud-estul continentului iar temperaturile sunt în scădere.