METEO - În Maramureș avem o zi noroasă cu precipitaţii slabe, sub formă de ploaie şi lapoviţă

Miercuri avem mulţi nori, câteva ploi slabe şi un pic de lapoviţă în Maramureş şi local în Transilvania şi în Crișana. În celelalte zone, s-ar putea să picure, iar în a doua parte a zilei, în sud şi în sud-est, apare şi soarele. Maximele pleacă de la 1 grad în Transivania şi vor ajunge până la 10 grade în regiunile sudice.

Asociatia MUZICANDO - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, avem o zi mohorâtă cu mulţi nori şi precipitaţii slabe, sub formă de ploaie şi lapoviţă. Se mai încălzeşte puţin faţă de ieri şi se ating cel mult 4 grade.

În ţinuturile vestice, dimineaţa în zonele de câmpie, avem ceaţă, apoi cerul rămâne acoperit de nori şi mai vin ceva precipitaţii slabe pe suprafeţe restrânse. La munte, la altitudini mari va ninge slab iar temperaturile urcă până la 4 grade la Deva şi la Reşita.

În Transilvania, în primele ore ale zilei, este foarte frig mai ales în depresiuni, iar în unele zone a apărut ceata. Înnorările persistă toată ziua şi e posibil să plouă slab sau să cadă un pic de lapoviţă. Se încălzeşte uşor şi se ating 5 grade la Albă Iulia, Sibiu şi la Sfântu Gheorghe.

La munte, miercuri se răceşte. În Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, vin precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1400 de metri, ninge slab şi trecător. Vântul devine mai insistent în zonele de creastã.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe WhatsApp Channels şi pe Google News
Asociatia MUZICANDO - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Ultimele articole