
Norii vor fi numeroşi în centrul şi în estul României, dar în rest domina timpul frumos. Va mai ninge slab la munte, în Moldova, şi doar izolat în Transilvania şi în Oltenia.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, se anunţă înnorări şi poate câteva ninsori izolate. La amiază se ating 3 grade la Satu Mare.
Se mai adună norii şi în regiunile vestice, dar nu sunt anunţate precipitaţii. Vântul va avea unele porniri în Crișana şi în nordul Banatului, iar după prânz se ating 5 grade pe la Reşita.
În Transilvania avem o zi rece. Cerul rămâne acoperit de nori şi e posibil să ningă slab. La amiază vor fi cel mult 2 grade la Târgu Mureş, La noapte se face mai frig, se vor înregistra -16 grade la Miercurea Ciuc şi -14 grade la Braşov.
La munte urmează o zi rece, cu ger dimineaţa şi ceva ninsori slabe peste zi. Vântul se intensifică pe creste, iar pe spaţii mici va fi ceată asociată cu chiciură.