
Vremea se încălzește vineri în sudul și în estul României, pe unde se vor atinge 9-10 grade. În rest avem o zi cam mohorâtă, condiții de fulguială și ceață persistentă în unele zone. Cel mai frig o să fie în depresiuni. La Miercurea Ciuc se vor înregistra - 5 grade.
În schimb, în nordul Transilvaniei și în Maramureș va fi cam înnorat. S-ar putea să apară și ceva fulguieli, iar ceața poate să dureza mai multe ore. În aceste condiții atmosfera se menține rece. Maximele ajung cu greu pe la 1 grad.
În ținuturile vestice găsim vreme închisă, înnorările persistentă și multă ceață pe la câmpie. Temperaturile rămân scăzute și aici. O să fiecel mult 1 grad pe la amiază.
În Transilvania este și mai frig. În depresiuni avem o dimineață geroasă, iar maxima anunțată pentru Miercurea Ciuc este de - 5 grade. Și pe aici sunt condiții de ceață. Pot să apară și ceva fulguieli pe parcursul zilei.
Temperaturile cresc și în zonele montane. Atmosfera devine schimbătoare. Pot să vină și câțiva fulgi de zăpadă, dar se arată trecător și soarele. Vântul bate mai tare în Carpații de Curbură, la altitudini mari.