MAI aproape de cetățeni cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae - Acțiune de donare de sânge la sediul IPJ Maramureș

Sângele nu poate fi fabricat sau cumpărat, ci poate fi obţinut doar prin donare benevolă, iar prin contribuţia fiecăruia dintre noi putem ajuta persoanelor care se află în nevoi.

Asociatia MUZICANDO - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

În mod constant, polițiștii maramureșeni reacționează la nevoia de sânge din spitale, astfel, astăzi, 06 decembrie, o zi cu însemnătate aparte, aceștia au făcut o faptă bună, sprijiniți de Centrul de Transfuzie Maramureș, printr-o acțiune de donare de sânge organizată la sediul Inspectoratului de Poliţie.

Alături de conducerea unităţii, un număr mare de poliţişti au dat curs acestei iniţiative, dovedind faptul că oamenii legii sunt alături de cetăţeni nu doar prin măsurile menite să le crească siguranţa ci şi prin gesturi de suflet, menite să contribuie la creşterea şanselor de supravieţuire sau vindecare a persoanelor care depind de transfuzii de sânge.

Pentru cei care trec prin momente grele, în acest an, Moș Nicolae nu le-a adus doar cadouri în cizmulițe, ci și poate, un strop de speranță din partea polițiștilor maramureșeni.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Asociatia MUZICANDO - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Ultimele articole