Fermă din Suceava, cuprinsă de flăcări. Au murit 5.000 de porci

Un incendiu, de proporții mari, a distrus o fermă din localitatea Vornicenii Mici, comuna Moara, județul Suceava, luni seara, scrie Obiectiv de Suceava.

Asociatia MUZICANDO - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Incendiul a fost semnalat în jurul orei 20.00, iar la fața locului au intervenit pompierii militari din Suceava și Fălticeni, sprijiniți de lucrătorii serviciilor voluntare din localitățile Mitocu Dragomirnei, Șcheia, Cornu Luncii.

Au fost mobilizate opt autospeciale pentru stingerea incendiului.

Au murit 5.000 de porci, conform proprietarului fermei.

„La sosirea echipajelor, ardea generalizat hala și interiorul acesteia, astfel încât, din nefericire, niciun animal nu a putut fi salvat”, conform reprezentanții ISU Suceava.

Suprafața incendiată a fost „undeva la peste 4000 m²”, a declarat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava, pentru ProTv.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 22.45. Două echipaje de pompieri au rămas la fața locului pentru a monitoriza zona și a preveni o eventuală reaprindere.

Autoritățile investighează cauza probabilă a incendiului.

Urmăreşte ştirile pe Facebook, pe WhatsApp Channels şi pe Google News
Asociatia MUZICANDO - Sus?ine?i educa?ia prin joc!

Ultimele articole