A fost publicat anunțul de participare pentru procedura de achiziție publică în urma căreia toate școlile și grădinițele din orașul nostru vor beneficia de dotări IT de ultimă generație, mobilier, materiale didactice și alte bunuri, în cadrul proiectului "Infrastructură școlară de înaltă performanță în orașul Vișeu de Sus, județul Maramureș", finanțat prin Componta 15 din cadrul PNRR.
Procedura de licitație presupune achiziția de echipamente IT pentru dotarea laboratoarelor de informatică, Echipamente #TIC pentru dotarea salilor de clasă, mobilier și materiale didactice pentru dotarea sălilor de clasă de științe (fizică, chimie, biologie, multidisciplinare), a cabinetelor școlare, a cabinetelor de asistență psihopedagogică, logopedie, precum și a sălilor de sport.
Așa cum am spus-o în nenumărate rânduri, o repet și acum - investițiile în instituțiile de învățământ și crearea de condiții optime de predare-învățare-socializare asigură viitorul copiilor noștri, asigură o societate prosperă de oameni demni și pregătiți, iar noi vom munci din toate puterile pentru a întări acest segment cât de mult posibil, a spus primarul Vasile Coman.