În urma vizionării unor imagini privind o agresiune fizică, astăzi 28 ianuarie a.c., polițiștii din Borșa s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe și au demarat activități specifice în vederea documentării faptei.
Din verificările efectuate până în acest moment, polițiștii au stabilit faptul că incidentul s-ar fi produs la data de 21 ianuarie a.c., într-un parc din zona unei unități de învățământ din orașul Borșa, în pauza mare. Activitățile polițiștilor au condus la identificarea tinerilor implicați, elevi în vârstă de 15 și 16 ani.
Tânărul de 15 ani, care ar fi fost agresat, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal și polițiștii continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.