La recensământul din 1768 erau înscriși patru capi de familie evrei, însumând nouă persoane, în timp ce în celelalte două Vișee nu erau enumerați alți evrei. Mai mult, este aproape sigur că acolo a fost prima școală pentru copii evrei din această zonă a Maramureșului.
Apogeul populației evreiești din acest sat a venit înainte de Primul Război Mondial, când populația evreiască a ajuns la 14,6% din populația generală. În anul 1930 în localitatea trăiau 604 evrei și majoritatea aveau ca limba maternă idiș.
Ultimul președinte al comunității a fost Jakab Ganer, iar Fenj Maghed a fost ultimul rabin.
Comunitatea Vișeu de Jos a fost subordonată celei din Vișeu de Sus pe toată durata ei de existență.
În timpul Holocaustului, soarta evreilor din Vișeu de Jos era aceeași cu soarta evreilor din zonă. La câteva zile după Paște, toți evreii satului au fost adunați și mutați în ghetoul din Vișeu de Sus. Bărbații au mers pe jos, suferind bătăi și abuzuri, în timp ce femeile și copiii au fost transferați în ghetou cu căruța. Este oportun să remarcăm în mod pozitiv câțiva cetățeni din Vișeu de Sus care au încercat să ducă puțină mâncare în ghetou.
După război, câteva zeci de evrei din Vișeu de Jos s-au întors în oraș. Aproape toți evreii au părăsit orașul la sfârșitul anilor 1950. Majoritatea au făcut aliya în Israel. Astăzi nu mai trăiesc evrei în Vișeu de Jos.
