Arhimandritul Cleopa Ilie a fost unul dintre marii duhovnici ai Moldovei. S-a născut pe 10 aprilie 1912, la Sulița, Botoșani, și a trecut la Domnul pe 2 decembrie 1998. A fost arhimandrit și stareț al Mănăstirii Sihăstria Neamțului. Părintele Patriarh Daniel l-a numit „dar al lui Dumnezeu pentru poporul român”. Și-a dedicat întreaga viață nevoinței, rugăciunii și pocăinței. Prin predicile preacuvioșiei sale, a ajutat mulți oameni să se întoarcă la credință și să își schimbe viața.
În urma părintelui Cleopa au rămas numeroşi ucenici care îi poartă amintirea vie, scrieri duhovniceşti pline de înţelepciune şi modelul unui mare duhovnic în inima căruia a ars focul lăuntric al credinţei. Părintele Cleopa este iubit în toată Ortodoxia. Cărţile despre viaţa şi învăţăturile sale au fost traduse în zece limbi. Părintele Cleopa a uimit mereu prin simplitate și profunzime. Printre cele mai cunoscute remarci ale cuviosului se numără „mânca-v-ar Raiul” sau „răbdare, răbdare, răbdare” repetat insistent ca ingredient esențial pentru mântuire, alături de milostenie și rugăciune.
„Ca duhovnic, părintele Cleopa era un învățător sfătuitor și un sfătuitor teolog, dar învățătura lui era învățătura sfinților. Tot ce învăța avea temei în Sf. Scripturi și Sfinții Părinți, nu era o opinie arbitrară, ci comuniunea de gândire ortodoxă universală, profund teologică și profund umană. De aceea, l-au ales pe el ca duhovnic ierarhi și monahi, demnitari de stat și oameni de rând, profesori universitari și țărani simpli. El îi iubea și îi sfătuia pe toți părintește. De aceea, în mod irezistibil fiecare se bucura să-i fie fiu duhovnicesc. El iubea toată făptura, oameni și munți, păsări și flori, câmpuri și stele. Vedea totul ca pe o Sfântă Liturghie cosmică”, mărturisește Părintele Patriarh Daniel.
Arhimandritul Cleopa Ilie este unul dintre cei 12 preoți și călugări persecutați sau martirizați de regimul comunist propuși pentru canonizare în anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.
Bunul Dumnezeu să îl odihnească în Împărăția Sa cea veșnică!